|
Emil Boc ii face Elenei Udrea un miniguvern punand-o sefa peste patru ministri
Elena Udrea devine sefa peste patru ministere pentru a putea coordona mai bine strategia de turism a Romaniei. Premierul Emil Boc a semnat o decizie prin care Elena Udrea devine noua sefa a ministrilor Funeriu,...
Lazaroiu: Basescu poate ajunge la un `deal` cu opozitia, acceptand renuntarea la doi ani de mandat
Fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu apreciaza, intr-un interviu la RFI, ca, pentru adoptarea Constitutiei, seful statului, Traian Basescu, ar putea ajunge la un "deal" cu opozitia, el acceptand renuntarea la doi ani de mandat.
Andronescu: Chiar ANI mi-a dat un verdict ca nu sunt incompatibila. Voi contesta decizia
Andronescu: Chiar ANI mi-a dat un verdict ca nu sunt incompatibila. Voi contesta decizia
Presedintele Basescu a ajuns la Roma
Presedintele Basescu a ajuns la Roma
Ecaterina Andronescu: Nu am luat niciun ban din acest proiect, mi-am indeplinit obligatiile de profesor
Senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, ca, pe perioada cat a fost ministru al Educatiei, nu a luat niciun ban pentru proiectul de la Universitatea Politehnica Bucuresti, pentru care ANI solicita Parchetului de pe langa ICCJ cercetarea sa pentru posibila savarsire a infractiunii de conflict de interese.
`Basescu transforma Romania intr-un stat politienesc`
Vicepresedintele PSD Ioan Chelaru transmite, in numele partidului, o replica propunerilor de modificare a Constitutiei facute de Traian Basescu, considerand ca proiectul de revizuire conduce Romania inspre un stat politienesc.
Ion Iliescu: Propunerea presedintelui de revizuire a Constitutiei, nedemocratica
Propunerea unei revizuiri constitutionale este o manevra de imagine. Cel putin asta cred reprezentantii Opozitiei. Fostul presedinte Ion Iliescu a declarat la emisiunea `Sinteza Zilei` ca procedura este una...
Presedintele Basescu a ajuns la Roma, pentru ceremoniile de marcare a 150 de ani de unitate a Italiei
Presedintele Traian Basescu a ajuns, joi, la Roma, unde va participa la ceremoniile prilejuite de implinirea a 150 de ani de unitate nationala a Italiei.
PSD: Revizuirea propusa de Basescu transforma Romania intr-un stat politienesc
Vicepresedintele PSD Ioan Chelaru transmite, in numele partidului, o replica propunerilor de modificare a Constitutiei facute de Traian Basescu, considerand ca proiectul de revizuire conduce Romania inspre un stat politienesc.
Basescu a ajuns la Roma, unde participa la ceremoniile dedicate implinirii a 150 de ani de unitate nationala a Italiei
Presedintele Traian Basescu a ajuns, joi, la Roma, unde va participa la ceremoniile prilejuite de implinirea a 150 de ani de unitate nationala a Italiei.
Marian Preda, seful comisiei prezidentiale pentru riscuri sociale, vehiculat pentru Ministerul Muncii
Numele presedintelui Comisiei prezidentiale pentru analiza riscurilor sociale si demografice din Romania, Marian Preda, este vehiculat in PDL pentru Ministerul Muncii, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.
Ambasadorul SUA a intrebat-o pe Boagiu de banii pentru Bechtel
Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ca a avut discutii cu ministrul transporturilor pe tema arieratelor Bechtel si si-a exprimat increderea ca aceasta problema va fi rezolvata.
Lazaroiu: Basescu ar putea negocia renuntarea la doi ani de mandat pentru Parlament unicameral
Fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu crede ca Traian Basescu poate propune partidelor `dealul` ca el sa renunte la doi ani de mandat la schimb cu trecerea la Parlament unicameral de maximum 300 de membri.
Care sunt principalele modificari ce vor fi aduse Constitutiei. VEZI aici tabelul comparativ
Presedintele Traian Basescu a prezentat miercuri principalele modificari din proiectul de revizuire a Constitutiei Romaniei. Presedintele s-a declarat in favoarea mentinerii imunitatii pentru seful statului, mentionand ca acesta trebuie sa se bucure de stabilitate si este bine sa nu poata fi hartuit in instanta.
Opozitia a contestat la CCR legea privind modificarea statutului politistului
Partidul Social Democrat (PSD) si Partidul National Liberal (PNL) au depus, joi, la Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) contestatia legata de proiectul pentru modificarea Legii 360/2002 privind statutul politistului.
Geoana le cere lui Basescu si Boc urgentarea aderarii Romaniei la OCDE
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, le-a scris presedintelui Basescu si premierului Boc, cerandu-le urgentarea aderarii Romaniei la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).
Roberta Anastase: Posibilitatea angajarii Guvernului o data pe sesiune este o provocare
Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a afirmat joi ca propunerea din proiectul Constitutiei privind posibilitatea Guvernului de a-si angaja raspunderea o singura data intr-o sesiune parlamentara reprezinta o provocare.
Sebastian Lazaroiu la RFI: Nu exclud viitoare negocieri intre Basescu si Opozitie legate de modificarea Constitutiei - Politic
Sociologul Sebastian Lazaroiu a declarat la RFI ca Opozitia a reactionat `orbeste` in privinta proiectului prezidential de modificare a Constitutiei. Viitoarea lege fundamentala nu i se va aplica lui Traian Basescu, a explicat fostul consilier prezidential, care nu vede posibila modificarea Constitutiei in acest an. Lazaroiu nu exclude o viitoare intelegere intre presedinte si Opozitie: Parlament unicameral contra scurtarea mandatului actualului sef al statului. Miercuri, presedintele Basescu a transmis Consiliului Legislativ proiectul legii de revizuire a Constitutiei, in vederea avizarii acestuia. Dupa ce va primi avizul Consiliului Legislativ, proiectul de revizuire ar urma sa fie transmis Curtii Constitutionale si apoi Parlamentului spre dezbatere. Vezi .
DIICOT: Perchezitii in Bucuresti, Iasi, Ilfov, Brasov si Salaj, pentru prinderea unor traficanti de persoane
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism efectueaza 21 de perchezitii domiciliare in Bucuresti, Iasi, Ilfov, Brasov si Salaj, pentru destructurarea unei grupari, formata din 15 persoane, ce se ocupa cu traficul de persoane, de forta de munca in state ale UE.
ANI ia la tinta un alt politician marcant din opozitie
Fostul ministru al Educatiei Ecaterina Andronescu se afla in stare de incompatibilitate, a decis, joi, Agentia nationala de Integritate. Andronescu este acuzata de conflict de interese, dupa ce si-a finantat propriul proiect.
Basescu, declarat persona non grata in Valea Jiului
Liga Sindicatului Pensionarilor din Minerit (LSPM) l-a declarat, miercuri, pe presedintele Traian Basescu, persona non grata in Valea Jiului, motivand ca decizia a fost luata deoarece bugetul statului a fost echilibrat numai prin taieri de salarii si pensii.
ANI: Ecaterina Andronescu, in stare de incompatibilitate
Fostul ministru al Educatiei Ecaterina Andronescu se afla in stare de incompatibilitate, a decis, joi, Agentia nationala de Integritate. Andronescu este acuzata de conflict de interese, dupa ce si-a finantat propriul proiect.
Perchezitii in Capitala, intr-un dosar de contrabanda cu tigari
Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti si politistii din sectorul 3 efectueaza joi perchezitii in 10 locatii din Capitala, pentru prinderea unor traficanti de tigari.
Boc, in pas cu tehnologia. VEZI ce jocuri sunt pe iPad-ul premierului
Prezent, miercuri seara, la B1TV, premierul Emil Boc a primit in dar de la jurnalistul Ion Cristoiu Stylus-ul pentru iPad pe care il folosea jurnalistul.
Emil Boc ii face Elenei Udrea un miniguvern, punand-o sefa peste patru ministri
Elena Udrea devine sefa peste patru ministere pentru a putea coordona mai bine strategia de turism a Romaniei. Premierul Emil Boc a semnat o decizie prin care Elena Udrea devine noua sefa a ministrilor Funeriu,...
- FIFA: `Sistemul` Blatter a functionat perfect, presedintele a fost reales pe patru ani
Pana la urma nicio surpriza. `Sistemul“ Blatter a functionat asa cum prevedeau observatorii autorizati, presedintele fiind reales cu o majoritate covarstitoare pentru inca o legislatura. Dintre cele 203 delegatii prezente, 186 au votat pentru el.
Shaquille O`Neal si-a anuntat retragerea din baschet
http://www.antena3.ro/sport/baschet/shaquille-o-neal-si-a-anuntat-retragerea-din-baschet-127002.html
Shaquille O`Neal, de patru ori campion NBA, si-a anuntat retragerea din baschet, dupa o cariera de 19 ani, in care a evoluat pentru Orlando Magic, Los Angeles Lakers, Miami Heat, Phoenix Suns, Cleveland Cavaliers...
Baschet: NBA - Shaquille O`Neal si-a anuntat retragerea
Shaquille O`Neal, in varsta de 39 de ani, si-a anuntat miercuri retragerea din activitate dupa 19 sezoane petrecute in NBA, lasand campionatul profesionist nord-american de baschet fara unul dintre cei mai mari jucatori din istoria sa, atat prin performantele de pe teren, cat si prin personalitatea sa in afara parchetului.
Nadal - Murray si Federer - Djokovic in semifinale la Roland Garros
La Roland Garros se prefigureaza o noua finala Rafael Nadal - Novak Djokovic, a cincea din acest sezon al circuitului ATP.
Iancu nu ridica niciun deget pentru aparare: `Vrem dreptate, dar ramanem demni!` Cine crede ca este vinovat pentru situatia lui Poli
Presedintele CA al Politehnicii Timisoara, Marian Iancu, a precizat ca nu a facut niciun demers la Comitetul Executiv pentru a incerca ramanerea in Liga I, dar ca spera la o judecata corecta care sa permita acest fapt. Totodata, seful gruparii banatene lasa de inteles ca...
Ce LOVITURA pentru Al Ain: Radoi i se alatura lui Olaroiu! VEZI ce salariu FABULOS va avea!
Cosmin Olaroiu va merge in cele din urma la Al Ain. Tehnicianului roman i-au fost indeplinite toate conditiile pentru a prelua gruparea din Emiratele Arabe Unite. Olaroiu nu va fi insa singurul roman de la Al Ain. Presa din Arabia Saudita anunta ca Oli l-a convins pe Radoi sa i...
Guus Hiddink accepta revenirea la Chelsea! `Nu voi continua pe banca nationalei Turciei`
Ramasi fara antrenor dupa ce Roman Abramovic l-a concediat pe Carlo Ancelotti, englezii trag de Guus Hiddink.
Palermo a refuzat 37 de milioane pentru Pastore!
Colegul lui Dorin Goian de la Palermo, argentinianul Javier Pastore, este unul dintre cei mai apreciati fotbalisti din Serie A.
Fotbal: Messi, laureat pentru al treilea an al Trofeului Di Stefano
Argentinianul Lionel Messi, cel mai bun jucator al lumii si castigator al Ligii Campionilor cu clubul spaniol FC Barcelona, a cucerit pentru al treilea an consecutiv Trofeul Di Stefano care recompenseaza cel mai bun jucator din campionatul de fotbal al Spaniei, a anuntat cotidianul sportiv Marca.
Portarul Felguieras a semnat cu CFR Cluj
Noul antrenor al celor de la CFR Cluj, Jorge Costa, a adus la echipa ardeleana un portart portughez, Mario Felgueiras.
Asa ceva mai rar la Milan! Jankulovski s-a retras din activitate la `doar` 34 de ani
Fundasul ceh Marek Jankulovski si-a anuntat astazi retragerea din activitate. In varsta de 34 de ani, fotbalistul a decis sa isi incheie cariera dupa ce a cucerit titlul de campion al Italiei cu AC Milan. `Am avut un sezon foarte incarcat, in care 31 de jucatori s-au luptat...
Ibricic: `La Bucuresti ne asteapta IADUL! As sari in sus de bucurie pentru un punct!`
Mijlocasul Senijad Ibricic (Lokomotiv Moscova) a declarat, joi, ca pe nationala Bosniei-Hertegovina o asteapta infernul la Bucuresti, in meciul cu Romania din preliminariile Campionatului European din 2012, si ca s-ar multumi si cu un punct.
Nu au nimerit pretul corect! Zamparini a refuzat oferta lui Chelsea pentru Javier Pastore
Patronul lui Palermo, Maurizio Zamparini, nu concepe sa se desparta de vedeta echipei sale, Javier Pastore, pentru mai putin de 50 de milioane de euro. De aceea, seful gruparii siciliene a refuzat ultima oferta venita de la Chelsea pe adresa fotbalistului argentinian, una care se ridica...
Contra: `Ar fi o decizie corecta daca Poli ar ramane in prima liga`
Poli tremura dupa ce a fost retrogradata in ligile inferioare dupa ce nu a primit licenta de participare in viitoare editie a Ligii I.
INTERVIU A plecat de la Dinamo si a dat cartile pe fata! Jucatorul care a fost injurat de Turcu ii face PRAF pe stelisti!
De marti s-a despartit oficial de Dinamo. Dupa multe insistente, a acceptat sa ofere un interviu pentru Pro Sport. In premiera, a comentat episodul de anul trecut, in care a fost injurat de Turcu, a discutat despre nedreptatile care i s-au facut la Dinamo,
Iancu s-a enervat pe Gigi: `Sa termine cu rautatile! Ce ar fi daca as zice eu in fiecare zi ca premierea este mita?`
Marian Iancu a reactionat iritat dupa ultimele declaratii ale lui Gigi Becali, care a declarat ca spera sa ia gratis anumiti jucatori de la Timisoara, mizand pe faptul ca la gruparea banateana ar exista grave probleme financiare. `Niciunul dintre jucatorii Politehnicii nu va...
Un nou transfer pentru Jorge Costa: Mario Felgueiras la CFR!
Portarul echipei Sporting Braga, Mario Felgueiras, care in sezonul trecut a fost imprumutat la formatia Rio Ave unde a jucat sase meciuri, a semnat un contract pe trei ani cu clubul CFR Cluj.
Amical: Ucraina - Uzbekistan 2-0
Nationala Ucrainei, tara care va gazdui Campionatul European de fotbal din 2012, alaturi de Polonia, a invins formatia Uzbekistanului cu scorul de 2-0 (0-0), miercuri seara, intr-un meci amical de fotbal jucat la Kiev. Ucraina s-a impus prin golurile marcate de Anatoli Timosciuk (54) si Andrei Voronin (60).
Asa ceva mai rar la Milan! Jankulovski s-a retras din activitate la `doar` 34 de ani
Fundasul ceh Marek Jankulovski si-a anuntat astazi retragerea din activitate. In varsta de 34 de ani, fotbalistul a decis sa isi incheie cariera dupa ce a cucerit titlul de campion al Italiei cu AC Milan. `Am avut un sezon foarte incarcat, in care 31 de jucatori s-au luptat...
Hiddink a acceptat oferta lui Chelsea
Antrenorul olandez Guus Hiddink este hotarat sa renunte la postul de selectioner al Turciei pentru a fi antrenorul principal al lui Chelsea, informeaza presa engleza.
Gabriel Torje, aproape de un transfer la campioana Frantei! Vezi ce suma ofera Lille
Unul dintre cei mai valorosi jucatori din Liga I este foarte aproape de o despartire de Dinamo. Mai multe cluburi europene il doresc pe Gabriel Torje, sansele ca acesta sa imbrace tricoul `cainilor` si in viitoarea editie de campionat fiind reduse.
Iubita lui Claudiu Raducanu se vinde pe Internet! Vezi cum a reactionat fostul jucator la aflarea vestii
Dupa ce si-a incheiat cariera de jucator, Claudiu Raducanu a incercat sa-si faca ordine in viata personala.
Promisiunea lui Mutu si Marica: `Vom marca amandoi cu Bosnia`
Jucatorii echipei nationalei si Razvan Lucescu au sarbatorit ziua de 1 iunie alaturi de copiii din trei centre de plasament a Centrul Cultural al Ministerului de Interne. Tricolorii si-au facut timp sa...
Din trei, o pica unul! City ataca piesele tripletei de aur a lui Napoli, Hamsik-Lavezzi-Cavani
Seful echipei de scouteri ai lui Manchester City, Attilio Lombardo, a dezvaluit ca formatia sa este interesata de achizitionarea unuia dintre componentii tripletei de aur a lui Napoli, Hamsik-Lavezzi-Cavani. `Sper sa demareze negocierile dintre Napoli si City, mai ales ca vad ca unul...
Propunere soc! Primarul Ciuhandu vrea mutarea Timisoarei in Serbia sau Ungaria. VEZI DE CE
Primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, face o afirmatie soc! El se alatura initiativei suporterilor banateni, care, furiosi din cauza retrogradarii echipei lor, vor ca FC Timisoara sa fie inscrisa in campionatul altei tari.
Noua interfata touch din Windows 8 arata superb!
Interfata Windows 8 pentru ecrane touch a fost prezentata astazi oficial, iar impactul asupra publicului interesat de viitorul sistem Microsoft s-a dovedit unul cu adevarat puternic, cei mai multi internauti aclamandu-o si considerand-o excelent realizata. Noua interfata, inspirata de , este rapida si ofera acces intr-un mod simplu si placut la toate facilitatile oferite de sistem. Steven Sinofsky, presedintele divizei Windows, a surprins cand a sugerat ca legendarul buton `Start` va fi abandonat. Cel mai probabil insa, butonul `Start` va fi pastrat in interfata clasica. Puteti urmari mai jos prezentarea integrala noii interfete din , conceputa pentru ecrane tactile. Cuvinte cheie : , , Articol original - , de pe site-ul
3,6 milioane de romani au cont pe Facebook
Numarul romanilor care au cont pe reteaua de socializare Facebook a ajuns la 3,6 milioane, potrivit Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a paginilor de Facebook in Romania. Potrivit aceleiasi surse, la inceputul lunii mai a acestui an Facebook...
Senior Software a cumparat ContentSpeed
Prin achizitia unui pachet de 49% din actiunile ContentSpeed, un producator local de soft pentru comertul electronic, Senior Software, furnizor de solutii IT de business pentru IMM-uri, va majora vanzarile online ale clientilor sai, a afirmat Daniel Toma, directorul general al companiei, conform Wall-Street. “Decizia a pornit de la nevoia clientilor Senior Software, distribuitori si [...]
Senior Software preia 49% din ContentSpeed
Senior Software, unul dintre cei mai importanti furnizori de sisteme informatice de management al afacerilor pentru IMM-uri, a anuntat achizitia a 49% din actiunile ContentSpeed, producator local de soft pentru comertul...
Motorola Xoom va fi si in oferta Orange Romania
Dintre cei trei mari operatori de telefonie mobila, Orange Romania va comercializa, pentru inceput, exclusiv online, tableta Motorola Xoom, incepand cu saptamana viitoare.
Microsoft va lansa pe piata Windows 8, in aproximativ 18 luni
Compania de software, Microsoft, a prezentat joia aceasta noua versiune a sistemului de operare Windows, intitulata provizoriu Windows 8, care va fi lansata pe piata in aproximativ un an si jumatate, relateaza Re...
Tranzactia Romtelecom - Boom TV a fost finalizata
Preluarea bazei de clienti a furnizorului de servicii de televiziune prin satelit DTH Television Group, care detine Boom TV, de catre Romtelecom a fost finalizata, a anuntat Andreea Anghelof, senior partner in cadrul Casa de Insolventa Transilvania, administratorul judiciar al Boom TV, conform ZF. “Romtelecom a virat deja un avans din pretul tranzactiei`, a mai [...]
Romtelecom finalizeaza procesul de preluare a Boom TV
http://www.financiarul.com/articol_61661/romtelecom-finalizeaza-procesul--de-preluare-a-boom-tv.html
Casa de Insolventa Transilvania, administratorul judiciar al Boom TV, a anuntat incheierea tranzactiei prin care Romtelecom a preluat baza de clienti si activele companiei. `Romtelecom a virat deja un avans din pretul...
Twitter introduce un fel de Like
Like-ul de la Facebook, un concept care a invadat internetul,
Mandruta: Eu nu vreau sa supravietuiesc in lumea asta de dupa mobile
Lucian Mandruta comenteaza ironic pe blogul sau de pe Gandul stirea cu telefoanele mobile care pot cauza cancer.
Cum va arata Windows 8
Microsoft a postat pe Youtube un clip care ii infatiseaza pe inginerii companiei interactionand cu noua interfata a mult asteptatului Windows 8 si discutand despre dezvoltarea sa, scrie The Next Web.
Acer Aspire 5951G – un laptop cu touchpad detasabil
Acer Aspire 5951G este un laptop multimedia cu ecran de 15.6 inch , echipat cu placa video din seria NVIDIA GeForce si procesor Intel Core i7 din familia . Elementul prin care acest laptop multimedia se departajeaza de alte modele asemanatoare este touchpad-ul detasabil , echipat cu acumulator Li-Ion integrat si conexiune wireless. Utilizat ca si telecomanda, touchpad-ul pune la dispozitie o serie de butoane virtuale cu functii multimedia, iluminate albastru. Aspire 5951G nu dezamageste nici la capitolul design, fiind adapostit intr-o carcasa eleganta, cu suprafete de metal slefuit pentru capacul ecranului si rama ce inconjoara tastatura. Ecranul cu rezolutie 1366 x 768 pixeli este iluminat prin tehnologie LED si instalat sub un panou transparent, ales pentru un efect vizual mai deosebit, ce aminteste de unele modele de . Balamalele ecranului sunt fixate pe un cilindru care aduce mult cu designul portabilelor . Tastatura de tip chiclet pune la dispozitie si un grup de taste numerice, organizate mai inghesuit din considerente de spatiu. Deasupra tastaturii se afla cele doua difuzoare stereo cu tehnologie Dolby Home Theater, montate sub un grilaj vopsit in aceiasi nuanta de negru ca si restul carcasei. In functie de versiune, configuratia poate include o placa video dedicata din seria NVIDIA GT 555 M sau 540 M , harddisk cu o capacitate de pana la 750 GB , conectivitate USB 3.0, Wi-Fi 802.11n si Bluetooth 3.0 + HS . Optional, in locul unitatii optice DVD-Super Multi putem opta pentru un inscriptor Blu-ray , capabil sa inregistreze pe acest tip de suport media cu o viteza maxima 4X . Acer Aspire 5951G are parte o noua generatie de acumulatori Li-Ion, garantati pentru pana la 1000 cicluri de incarcare , promitand astfel o longevitate cel putin dubla fata de acumulatorii obisnuiti. Cuvinte cheie : , Articol original - , de pe site-ul
FMI este in vizorul hackerilor care au atacat Playstation
Printre tintele precedente ale grupului de hackeri se afla fostul Guvern egiptean, Guvernul italian, Iranul si societati care au exclus site-ul WikiLeaks din serviciile lor, precum grupurile financiare Visa si Mastercard.
Pretul Nokia, 19 mld. $ - pe surse
BGR are informatii pe surse conform carora Microsoft va cumpara divizia de terminale Nokia pentru 19 miliarde de dolari. Ma rog, este citat acelasi Eldar Murtazin, care a facut o multime de dezvaluiri pe tema asta, niciuna confirmata oficial pina acum. Nokia a declarat ieri ca informatiile nu au o baza reala. Totusi, sunt niste [...]
Spam cu Windows 8
Foarte tare, primit azi-noapte. Cica Microsoft a anuntat oficial Windows 8 si poti afla detaliile oficiale daca urmezi link-ul din mail. Te prinzi din prima ca nu este real, pentru ca Microsoft nu trimite niciodata mailuri atat de scurte Evident, link-ul duce spre un site cu o aplicatie .exe. Bine ca nu promite si vreun [...]
Conturi gmail, piratate printr-un atac informatic provenind din China
Conturile serviciului de mesagerie Gmail ale unor oficiali americani, disidenti chinezi, lideri militari si jurnalisti au fost piratate, au anuntat, miercuri, reprezentantii grupului Google, insa, potrivit Casei Albe, niciun inalt oficial american nu a fost vizat de acest atac informatic, potrivit Mediafax.`Am descoperit recent o campanie ce avea scopul de a colecta parolele, probabil prin tehnica «phishing»`, a declarat Eric Grosse, un director de la Google, intr-un comunicat ...
Surse 80+ Platinum
Pana nu demult, eficienta maxima a unei surse electrice de PC era certificata ca 80+ Gold. Insa producatorii n-au stat mult in loc, si au depasit acest nivel. Asa s-a nascut standardul 80+ Platinum (eficienta de 92%), ravnit de toti la Computex 2011, si detinut numai de cativa producatori mai ambitiosi. Citeste mai mult >> [...]
Ericsson: Mai semnam un contract de externalizare in 6-9 luni
Ericsson, care de la inceputul anului 2010 se ocupa de managementul echipamentelor de comutatie si electro-alimentare ale Romtelecom, ca urmare a unui acord de externalizare intre cele doua companii, estimeaza ca va mai semna un astfel...
Corsair Vengeance DDR3 cu profil redus
La lansarea de la sfarsitul anului trecut 2010, modulele DDR3 Vengeance de la Corsair aveau toate radiator de mari dimensiuni, cu inaltime de peste 47 mm. Fie aceste memorii au avut vanzari foarte bune, fie au avut probleme in a incapea in multe sisteme. Cert este ca acum Corsair lanseaza o varianta de Vengeance cu [...]
Acer Iconia TAB M500 - cu MeeGO
Iconia TAB M500 este noua tableta lansata de Acer si vine sa completeze gama Iconia TAB. Configuratia tehnica va avea la baza procesor Intel Atom Z670 si va rula sistemul de operare MeeGO.
Iata primul telefon Windows Phone Mango! Acer W4 surprins la Computex! (Video)
La putin timp dupa detalierea lui Windows Phone Mango, iata si primul terminal cu acest OS, care isi face aparitia in cadrul Computex 2011. La Taipei Acer W4 a fost una dintre vedetele showului, dar din pacate doar in varianta plastificata, deci nu chiar smartphone-ul `in carne si oase`. Primul telefon cu Windows Phone Mango la bord foloseste un display touch de 3.6 inchi, cu [...] [ ] [ ] Etichete: , , , , ,
Vodafone ofera trafic dublu in pachetele de Internet mobil incepand de azi! Oferte speciale si pentru internetul mobil in roaming
Vodafone Romania a anuntat astazi o oferta care va incanta utilizatorii de Internet mobil si anume dublarea traficului initial inclus in fiecare abonament de Internet de acest gen. Utilizatorii Cartelei Internet Vodafone vor avea parte de acelasi volum crescut de trafic, pana la finalul lunii iulie. Fie ca sunteti utilizatori de laptop, PC sau tableta, traficul inclus este acum in cantitate dubla, [...] [ ] [ ] Etichete: , , , , , ,
Tableta misterioasa in redactia Mobilissimo.ro... Ce sa fie oare?
In travaliul pe care il suferim asteptandu-l pe HTC Sensation, ne permitem sa ne delectam cu o noua tableta, pe care probabil o cunoasteti de la iMeetup. Daca nu, ei bine aflati ca terminalul ne-a fost furnizat de evoMAG.ro, in oferta caruia produsul costa 1.922 lei. Daca tot nu va este clara identitatea acestui rival pentru iPad, aflati ca el vine cu un display mai mic decat [...] [ ] [ ] Etichete: , , , ,
iPhone 4S diferit de iPhone 5, primul model dotat cu SIM integrat, urmatorul gata de lansare in 2012?
Dupa o perioada de speculatii, se pare ca iPhone 4S si iPhone 5 sunt modele diferite, iar zvonurile afirma ca urmatoarea generatie de terminale Apple va sosi pe piata in septembrie. Primii operatori care vor distribui telefonul sunt Sprint si T-Mobile, iar aceleasi surse afirma ca iPhone 5 va sosi imediat dupa, in noiembrie. Exista si o varianta citata de MacRumors, care plaseaza lansarea [...] [ ] [ ] Etichete: , , , , ,
Elegantul Samsung Galaxy S II
Mai subtire, mai usor si mai rapid decat predecesorul sau, Androidul Samsung Galaxy S II se distinge prin cateva caracteristici inedite: de exemplu, anularea oricarui sunet, fie ca e vorba de apeluri sau muzica la MP3 player, in momentul...
BNR sta cu ochii pe curs. In mai, a vandut pana la un miliard de euro ca sa apere leul, spun analistii ING
BNR a vandut in a doua jumatate a lunii mai intre 700 de milioane si un miliard de euro, pentru a bloca cresterea euro peste nivelul de 4,14 lei, considera analistii ING Bank.
Cat a vandut BNR ca sa opreasca deprecierea leului
ING Bank estimeaza ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a vandut, in a doua parte a lunii mai, intre 700 milioane euro si un miliard de euro pentru a impiedica deprecierea monedei nationale dincolo de nivelul de 4,14 lei/euro.
Investitiile in economia nationala au scazut in primul trimestru cu 2,9%, la 9,81 miliarde lei
Investitiile realizate in economia nationala in primul trimestru au scazut cu 2,9% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 9,81 miliarde lei, pe fondul reducerii fondurilor alocate pentru lucrari de constructii noi si pentru utilaje, inclusiv mijloace de transport, potrivit datelor INS.
VIDEO Microsoft a prezentat in detaliu sistemul de operare Windows 8
Microsoft a dat noi detalii despre cea mai noua editie a sistemului de operare Windows care va fi lansat oficial in 2012 si spune ca noul Windows va avea o interfata mult modificata pentru a putea fi utilizat si pe tablete. Compania spune ca noul Windows 8, care imprumuta trasaturi de la Windows Phone, va fi optimizat pentru terminalele cu ecrane tactile.
Investitiile in economia romaneasca au scazut cu 2,9% in primul trimestru, la 9,82 miliarde lei
Investitiile realizate in economia Romaniei au scazut in primul trimestru cu 2,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 9,91 miliarde de lei, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Ramurile care au primit cea mai mare parte a investitiilor sunt industrie (39,5%), comert si servicii (38,5%), constructii (14,6%), agricultura (5,4%), urmate de alte ramuri economice, cu o pondere de 2,0%.
Preturile productiei industriale au crescut cu 9,6% in luna aprilie
Preturile productiei industriale au crescut in luna aprilie cu 9,6% fata de luna corespunzatoare a anului trecut si s-au situat la acelasi nivel comparativ cu luna precedenta, potrivit datelor Institutlui National de Statistica (INS). Preturile la producator au inregistrat un avans anual de 10% in luna ianuarie, 10,9% in februarie si 11% in martie.
ING: BNR a vandut pana la un miliard euro in mai pentru a impiedica deprecierea leului
ING Bank estimeaza ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a vandut, in a doua parte a lunii mai, intre 700 milioane euro si un miliard de euro pentru a impiedica deprecierea monedei nationale dincolo de nivelul de 4,14 lei/euro.
Grecia a ajuns cel mai slab cotat stat din UE
Riscul tot mai mare ca Grecia sa nu isi plateasca datoriile a dus ratingul tarii mai jos. Statul elen a ajuns astfel sub Muntenegru, cea mai slab cotata tara din Europa.
Merkel o sustine pe Lagarde pentru sefia FMI
Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi, la Singapore, ca o sustine pe Christine Lagarde, ministrul francez al Finantelor, pentru pozitia de director general al Fondului Monetar International, notand insa ca se opune, pe viitor, unor candidati non-europeni pentru aceasta pozitie.
Aveti credit in euro? Pregatiti-va sa platiti o rata mai mare!
Nivelul Euribor la trei luni s-a dublat fata de aceeasi perioada a anului trecut. La sfarsitul acestei luni, cand bancile isi vor actualiza dobanzile, ratele creditelor in euro vor creste substantial.
13 milioane de familii din lume au o avere de peste un milion de dolari
Criza financiara nu a saracit chiar pe toata lumea. Exista si familii care au reusit sa profite din plin de ea pentru a-si rotunji conturile. Potrivit unui studiu, numarul familiilor cu averi de peste 1 milion...
Gruia l-a numit vicepresedinte al Grampet pe fostul CEO de la Rail Cargo Austria
Omul de afaceri Gruia Stoica, care detine grupul Grampet, l-a numit in functia de vicepresedinte al grupului pe Gratian Calin, fostul CEO al companiei Rail Cargo Austria.
Londra vrea sa devina capitala europeana a masinilor electrice, in toata Europa vor fi doua milioane de statii de incarcare publice in 2017 - Auto
Londra a lansat un amplu program de instalare a unor puncte de incarcare publice pentru masini electrice si vrea sa aiba 1.300 in 2013, cele mai multe dintr-un oras european. Pe intregul continent exista in prezent putin peste 10.000 de puncte de incarcare, insa s-ar putea ajunge la doua milioane in 2017, arata un studiu Frost&Sullivan.
Tribunalul a respins cererea de intrare in insolventa a dezvoltatorului complexului Green Lake
Tribunalul Bucuresti a respins cererea de intrare in insolventa a firmei Greenlake Development, dezvoltatorul proiectului rezidential Green Lake, din zona de nord a Bucurestiului si a carui prima faza totalizand 160 de apartamente si vile este deja finalizata.
Grecii de la Banca Romaneasca lanseaza creditul ipotecar de refinantare
Banca Romaneasca incearca sa atraga clienti printr-un nou produs de refinantare pentru creditele ipotecare in lei sau euro.
Fabrica producatoare de vagoane Meva, a lui Cristian Burci, are 18 luni sa se reorganizeze
Planul de reorganizare al fabricii producatoare de vagoane Meva, controlata de Cristian Burci, a fost aprobat de catre Adunarea Generala a Creditorilor, potrivit Casei de Insolventa Transilvania, administratorul judiciar al companiei.
Intrarile de capital in pietele emergente vor ajunge la 1.041 de miliarde de dolari in acest an
Investitiile private in economiile emergente ar putea ajunge la 1.041 miliarde de dolari in acest an, in crestere fata de estimarile anterioare de 960 miliarde de dolari, potrivit Reuters, care citeaza Institutul International de Finante. Reprezentatii institutiei au anuntat ca revizuirea se datoreaza, in principal, intrarilor mai mari de capital in China si Brazilia.
Digital FactBook, HypeActive: Piata totala de digital din Romania - 36-38 milioane euro in 2010, 50 de milioane euro in 2011
Valoarea totala a pietei de digital marketing din Romania s-a ridicat, anul trecut, la 36-38 milioane de euro, estimeaza HyperActive, agentia de digital a grupului de comunicare Lowe. Aceasta ia in calcul, in evaluarea sa, cheltuielile media totale din 2010, inclusiv prin Google, Yahoo! sau Facebook, comisioanele platite agentiilor de digital, precum si bugetele investite in mobile marketing. HyperActive a lansat, joi, studiul Digital FactBook, in care estimeaza ca in 2011 piata de profil ar putea creste pana la 50 milioane euro.
Teoria conspiratiei: Strauss-Kahn a fost arestat pentru ca a descoperit ca America nu mai are aur
Un raport al FSB arata ca Strauss-Kahn a fost arestat dupa ce a aflat ca Stetele Unite nu au rezerva de aur la Fort Knox.
Americanii construiesc un centru de asistenta sociala de 250 mil. euro in nordul Capitalei. Vezi harta
Compania americana Groupe Concorde Developments (GCD) a anuntat locatia unde va construit primul centru ecologic de asistenta sociala din Romania, potrivit unui anunt al companiei. Dirigintii de santier si inginerii au fost deja platiti, iar constructia va incepe pe 6 iunie.
ING estimeaza ca BNR a vandut pana la un miliard euro in mai pentru a impiedica deprecierea leului
ING Bank estimeaza ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a vandut, in a doua parte a lunii mai, intre 700 milioane euro si un miliard de euro pentru a impiedica deprecierea monedei nationale dincolo de nivelul de 4,14 lei/euro.
Leacul de slabit al lordului Byron: otetul devenit cea mai rapida cura din lume
PUBLICITATE// Cu totii ne dorim o cura rapida si eficienta, care sa ne ajute sa slabim fara efort. Utilizarea otetului din cidru de mere se recomanda a fi intocmai acest tip de `cura-minune`. Este...
Supermarketul a egalat buticul. Ce urmeaza?
Pentru prima data in istoria retailului modern, anul trecut magazinele moderne au vandut la fel de mult ca si cele traditionale. Este vorba de 8 miliarde de euro.
Peste 7600 de locuinte s-au construit in tara in primele trei luni din 2011, cele mai multe in mediul rural
7625 de locuinte au fost construite in tara in primele trei luni din acest an, in scadere cu 360 de locuinte fata de aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat joi Institutul National de Statistica (INS). Cele mai multe dintre acestea (55,6%) au fost construite in mediul rural, in conditiile in care in primele trei luni din 2010 cele mai multe locuinte date in folosinta se inregistrau in mediul urban (51,3%).
Constructorii auto chinezi au plecat la vanatoare de ingineri in Germania - Auto
Doi producatori auto din China, BAIC (Beijing Automotive Industry Holding) si Dongfeng, au inceput recrutari de ingineri in Germania, pentru a-si extinde operatiunile, scrie Automotive News. Este pentru prima data cand companii auto din China merg in Germania pentru a cauta ingineri.
Andreea Banica: “‘Amanta’ sotului meu mi-a cerut iertare!`
Andreea Banica spune ca presupusa amanta a sotului e ii-a cerut iertare pe Facebook dupa ce a generat scandalul mediatic de acum doi ani. Atunci, Corina Popa a aparut in presa spunand ca a avut mai multe intalniri amoroase cu sotul cantaretei, intr-un hotel din Bucuresti.
Cum se schimba sexul unei femei! (Video +18)
O romanca in varsta de 35 de ani a renuntat la viata de femeie in favoarea celei de barbat, motiv pentru care a apelat la schimbare de sex. Vezi video!
Lady Gaga este la un pas de faliment
Una dintre cele mai bogate vedete din lume, Lady Gaga a ajuns la fundul sacului. Vedeta a marturisit ca nu stia de problemele financiare cu care se confrunta. » »
`Man Down`, noul videoclip al Rihannei, a fost interzis in 11 tari
Dupa ce a starnit controverse cu piesa `S&M`, Rihanna a lansat un nou videoclip scandalos, `Man Down`, a carui difuzare a fost deja interzisa in 11 tari.
Exclusiv! Diana Dumitrescu: “Nu as renunta la actorie pentru televiziune!`
Diana Dumitrescu, cea care interpreteaza rolul negativ al personajulu Oxana din `Iubire si onoare`, telenovela difuzata pe Acasa TV, se bucura din plin de vacanta pe care o are de cand s-au incheiat filmarile la productia din Buftea. Petrece din ce in ce mai mult timp cu sotul ei si asteapta noi foerte de la trustul Pro.
`Showbiz.ro te face vedeta` - ele sunt castigatoarele lunii aprilie
Elena Claudia Stanciu, Florentina Dedu si Elena Tonciu sunt fericite castigatoare ale concursului `Showbiz.ro te face vedeta` din luna aprilie 2011.
Gabriela Cristea se intoarce in toamna la Kanal D
Gabriela Cristea, fosta prezentatoare a emisiunii `Nora pentru mama` va reveni in toamna la Kanal D. » »
Gwyneth Paltrow cauta un geniu sa-i invete copiii limbi moarte
http://www.realitatea.net/gwyneth-paltrow-cauta-un-geniu-sa-i-invete-copiii-limbi-moarte_840828.html
Ambitia lui Gwyneth Paltrow si a sotului ei, solistul Cold Play, este ca profesorul particular al copiiilor lor de cinci si sapte ani sa fie fluent in greaca veche, in latina, dar si in franceza si spaniola.
Rihanna, video scandalos: Dupa ce este violata, il impusca pe agresor VEZI
Rihanna a lansat videoclipul pentru noua sa piesa, `Man Down`, si se pare ca si acesta va starni controverse, deoarece vedeta apare impuscand un barbat.
Tari in care statul te `rupe` la impozit
Un raport KPMG arata cum au fost taxate veniturile din 2010 in diferite tari ale lumii. Danemarca, Suedia si Olanda sunt cele mai hraparete tari, Bulgaria se situeaza la polul opus.
Cum influenteaza Kate Middleton vanzarile pentru tinutele pe care le poarta. Sotia printului William, mai puternica decat Michelle Obama - FOTO
Kate Middleton, care a depasit-o in eleganta pe Michelle Obama la intalnirea oficiala dintre cele doua, a depasit-o pe prima doamna a Statelor Unite si la puterea pe care o are asupra vanzarilor tinutelor pe care le poarta.
Cum se pastreaza Robbie Williams in topuri: se injecteaza cu testosteron
`Ai testosteronul unui batran de 100 de ani`, i-a spus un doctor din Los Angeles incercanatului star englez, care a zburat pana in America sa-si faca analizele, si l-a trecut pe injectii cu masculinitate.
Romanca devenita barbat are penis facut din muschii mainii (Poze +18)
O bucuresteanca a devenit barbat dupa ce medicii i-au construit un penis de 17 centimetri din muschii mainii drepte. » »
Promotie inedita la un magazin din Bucuresti: Vii imbracat doar in lenjerie intima, primesti haine gratuit - GALERIE FOTO
Un magazin s-a deschis joi in Baneasa Shopping City cu o promotie inedita: primii 100 de clienti care au venit imbracati doar in lenjerie intima au primit haine gratuit.
Campanie inedita: Haine gratuite pentru cei care vin dezbracati la cumparaturi
Veniti la magazin doar in lenjerie intima si plecati imbracati din cap pana in picioare. Aceasta este invitatia inedita pe care un magazin de haine din Capitala le-a facut-o clientilor sai.Raspunsul a...
Romanii au vorbit anul trecut 52 de miliarde de minute la telefonul mobil
Privita prin prisma raportului OMS, potrivit caruia vorbitul la mobil cel putin 30 de minute pe zi creste riscul imbolnavirii de cancer, aceasta cifra pare inspaimantatoare.
Stiai ca poti trimite un mesaj text, ascuns intr-un fisier audio? (Video)
Desi suna foarte complicat, iata o metoda banala pentru a transmite un mesaj text sau o poza, prin intermediul unui fisier audio, pentru a nu fi detectat.
Copiii vedetelor din Romania s-au distrat de 1 iunie (Poze)
Vedetele isi prezinta cu mandrie copiii care fac parte din viata lor, fie ca e vorba despre copiii lor, despre nepoti sau despre fini. Vezi cum au sarbatorit Ziua Copilului.
Elton John ii cere guvernatorului de Florida sa-i protejeze pe bolnavii de SIDA cu venituri mici
Elton John ii cere guvernatorului de Florida, Rick Scott, sa sprijine un program social menit sa-i ajute pe bolnavii de SIDA cu venituri mici sa-si procure medicamentele antiretrovirale necesare pentru a mentine infectia cu HIV sub control, transmite Associated Press.
Lady Gaga a vandut peste un milion de copii ale albumului `Born this way`, intr-o saptamana
Artista nord-americana Lady Gaga se numara printre putinii artisti care au reusit sa vanda, in SUA si Canada, peste un milion de copii ale unui disc in prima saptamana de la lansare, dupa ce miercuri s-a anuntat public ca albumul `Born this way`, cel de-al doilea disc de studio, a fost achizitionat de fani intr-un numar de 1.108.000 de bucati, transmite EFE.
Shaquille O`Neal se retrage
Baschetbalistul Shaquille O`Neal a anuntat, ieri, pe Twitter, ca se retrage, dupa 19 ani de activitate.
O femeie din Anglia se hraneste de 10 ani doar cu snacksuri, ceai si Coca-Cola
O femeie din Anglia traieste doar cu snacksuri Monster Munch, de 10 ani incoace, fiind singura mancare pe care o suporta, relateaza The Sun.Debbie are 31 de ani si a avut probleme cu alimentatia inca din...
Windows 8 si noua sa interfata (video)
Microsoft a prezentat cum va arata Windows 8 si care vor fi elementele cheie ale acestuia. Hadeti sa urmarim o demonstratie video cu noul sistem de operare care va fi disponibil tuturor, atat pe interfete tactice cat si pe PC-uri sau Mac-uri.
Issa s-a apucat de bautura dupa ce Badalau s-a cuplat cu Ramona Gabor - FOTO
Se pare ca apetisanta blondina nu are deloc noroc in dragoste. Dupa o relatie esuata cu Costi Ionita si un divort, acum este parasita si de Gabi Badalau.
Reese Witherspoon, recompensata cu un premiu special la gala MTV Movie Awards
Actrita americana Reese Witherspoon va primi un premiu special - Generation Award - din partea organizatorilor galei MTV Movie Awards, ce va avea loc duminica, la Los Angeles.
Medicii de familie bucuresteni nu vor semna contractul-cadru
Medicii de familie bucuresteni nu vor semna contractul-cadru
Cum vrei sa mori? Medicii din Marea Britanie vor pune aceasta intrebare pacientilor
Medicii din Marea Britanie vor fi obligati sa promita ca vor avea grija ca bolnavii sa fie tratati cu demnitate si sa le fie respectate dorintele legate de modul in care vor sa moara.
Epidemia de E.coli din Germania ar putea dura cateva luni
Seful organismului german pentru sanatate publica, Institutul Robert Koch, care se ocupa de epidemia de E.coli, a avertizat ca ar putea dura luni de zile pana cand se va incheia.
Politistul din Targoviste batut de un interlop, in stare grava la Spitalul Floreasca
Politistul din Targoviste batut de un interlop, in stare grava la Spitalul Floreasca
TOP 10 cauze de deces: Sapte ani de viata in plus, daca poliartrita se descopera din timp
O “banala` durere reumatica, ignorata, inseamna pierderea ocaziei de a evita unele afectiuni grave si mai ales imobilizarea pacientului.
Cseke Attila: Din punctul de vedere al Ministerului Sanatatii problemele medicilor de familie sunt rezolvate
Cseke Attila: Din punctul de vedere al Ministerului Sanatatii problemele medicilor de familie sunt rezolvate
Medicii de familie au decis sa nu semneze contractul cadru, nu mai elibereaza retete gratuite
Medicii de familie au decis, miercuri, in sedinta Biroului executiv, sa nu semneze contractul cadru privind asistenta medicala, astfel ca de la 1 iunie pacientii nu mai pot primi medicamente compensate si gratuite si nici trimiteri catre specialisti, potrivit Mediafax.
Clasificarea spitalelor, incheiata: Sapte sunt in categoria intai, iar 58% in patru si cinci
Clasificarea spitalelor, incheiata: Sapte sunt in categoria intai, iar 58% in patru si cinci
Cseke: Pentru prima data se introduc reguli clare privind finantarea spitalelor dupa clasificare
Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a declarat ca de miercuri intra in vigoare noi reguli in ceea ce priveste atat clasificarea spitalelor, cat si finantarea pe care o va primi fiecare unitate sanitara in urma acestei clasificari.
Topul celor mai periculoase telefoane. Vezi cat de nociv este mobilul tau!
Cele mai nocive telefoane, in functie de radiatiile emise vin de la Sony Ericsson si Blackberry, iar cele mai putin periculoase sunt Samsung si HTC.
Un tanar a fost tratat cu dulceata si abandonat de medici
Un tanar a fost tratat cu dulceata si abandonat de medici
Moarte suspecta in Craiova: Un tanar a fost tratat cu dulceata si abandonat de medici
Un pacient internat in stare grava in spitalul de boli infectioase din Craiova a fost tratat cu dulceata si lasat sa se chinuie pana a murit. Tanarul de 31 de ani s-a zbatut o noapte intreaga intre vata si moarte, fara sa fie vazut de un medic.
Politistul batut de un interlop, in 2010, in stare grava la Spitalul Floreasca
Starea de sanatatea a politistul lovit anul trecut in cap cu o sticla de un interlop din Targoviste este din ce in ce mai grava. El a fost adus aseara la Spitalul de Urgenta Floreasca unde a fost intubat deoarece nu putea respira.
Boc: Pot fi gasite solutii punctuale pentru medicii de familie, dar contractul cadru trebuie semnat
Guvernul poate identifica solutii punctuale la problemele ridicate de catre medicii de familie, dar contractul cadru de asistenta medicala trebuie semnat, a declarat, miercuri seara, premierul Emil Boc.
CASMB prelungeste cu o luna contractul din 2010 pentru medicii de familie
Casa de Asigurari de Sanatate a Capitalei a anuntat ca in luna iunie vor fi acordate servicii medicale in baza actelor aditionale la contractele pentru 2010, insa medicii de familie spun ca aceasta este o `incercare de amagire` si ca nu vor semna noul contract pe 2011.
Record fatal: 80 de substante cancerigene intr-o tigara
Poate ca multi considera ca fumatului i se acorda o importanta exagerata, pentru ca si asa publicitatea impotriva acestui viciu, discutiile pe aceasta tema sunt foarte prezente in societate. ...
Mencinicopschi despre bacteria ucigasa: `Scandalul E.coli cu castravetii este fabricat`
Mencinicopschi despre bacteria ucigasa: `Scandalul E.coli cu castravetii este fabricat`
Radiatiile telefoanelor mobile provoaca cancer? Studiul OSM nu a fost confirmat de teste pe animale
Inca din 1991, am vazut la Edinburgh un lot experimental de sobolani, expus la radiatii similare celor emise de celulare. Aveau tulburari de auz, dar nu si modoficari morfologice, dupa cum ne-a declarat dr. Jean Ciurea, presedintele Societatii de Neurochirurgie Functionala.
Stiri - stiri online, stiri TV, stiri video, stiri mobil | REALITATEA.NET
O “banala` durere reumatica, ignorata, inseamna pierderea ocaziei de a evita unele afectiuni grave si mai ales imobilizarea pacientului.
O suceveanca mutilata cu acid sulfuric a suferit noua operatii pentru reconstructia fetei
A suferit noua operatii, dar medicii spun ca va mai avea nevoie de multe de acum incolo. Este drama prin care trece o suceveanca de 38 de ani care a fost mutilata cu acid, in urma cu doi ani. Revoltator este faptul ca cel care i-a provocat atata suferinta nu a fost inca prins.
Operatie de exceptie in Romania: o femeie a devenit barbat
A devenit barbat peste noapte! Este vorba despre o femeie, pana ieri, in varsta de 35 de ani, care si-a schimbat sexul. Operatia a fost facuta de o echipa de medicii de la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Bucuresti.
Patru eleve, la Urgenta dupa ce au inhalat spray paralizant pulverizat de colegi la scoala
Patru eleve, la Urgenta dupa ce au inhalat spray paralizant pulverizat de colegi la scoala
Bugetul spitalelor va fi majorat cu 500 de milioane de lei la rectificare
Bugetul spitalelor va fi majorat cu 500 de milioane de lei la rectificare
Pacientii unui spital din Anglia, terorizati de personal
Desi bolnavi de autism sau avand deficiente mentale, cei 24 de pacienti erau tratati cu brutalitate. Chiar batuti de ingrijitori.
Cehia confirma primul caz de infectie cu E.coli
Este vorba despre o turista care tocmai a sosit in Cehia dintr-o excursie in nordul Germaniei, unde a mancat salate. Turista este tratata la un spital din Praga.
|